Univers

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Un editor a propus unirea acestei pagini cu o alta.
S-a sugerat ca paginile „Univers” şi „Organizarea şi evoluţia Universului” să fie unite într-una singură.

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Universul este tot ceea ce se vede plus tot ce mai poate exista.

Universum - C. Flammarion Paris 1888, Coloration : Heikenwaelder Hugo, Wien 1998

Spre deosebire de filozofia materialistă care afirmă "la baza universului stă materia, filozofia idealistă porneşte de la idea "la baza universului stă idea absolută".

[modifică] Materia

Universul este compus din materie. Materia, ca realitate obiectivă, ni se dezvăluie prin simţuri. Ea se găseşte sub trei forme:

substanţa - caracterizată prin masă;
câmp - caracterizat prin energie;
timp - caracterizat prin direcţia bine definită de scurgere (deşi la nivelul microuniversului s-ar putea ca timpul să curgă în ambele direcţii).

[modifică] Formarea Universului

Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13,73 miliarde de ani în urmă (plus/minus 120 milioane de ani), in urma unei explozii de proporţii numită Big Bang. Astronomii caută să descopere structura, comportamentul şi evoluţia materiei şi energiei existente. Universul este infinit în spaţiu(acesta afirmatie a dvs. nu a fost demonstrata e doar o presupunere) şi se presupune că are un final în timp.

---Sidenote START---


Cel mai îndepărtat punct din universul vizibil.
Date probabile
Diametru vizibil	96 (+/- 4) ·10⁹Ani-lumină 96 (+/- 4) mrd. ani-lumină
Vârstă	13,77·10⁹ ani 13,77 mrd. ani
Masă	8,5·10⁵²–10⁵³ kg
Număr de galaxii	100 mrd.
Număr de particule	4·10⁷⁸–6·10⁷⁹
Număr de fotoni*	10⁸⁸
Temperatură actuală	2,725 K −270,425°C
Densitate medie	10⁻²⁷–5·10⁻²⁷kg/m³
Densitate critică	9,7·10⁻²⁶ kg/m³
Constanta Hubble	ca. 71 (+/− 6) km/s·M pc

Astronomii cred că în prima fracţiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporţii de milioane de ori mai mari decât starea iniţială, iar în următoarea fracţiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se şi lăsând loc particulelor de materie să se formeze. Când universul a ajuns la prima sa secundă de existenţă, se presupune că atunci s-au format protonii, iar in următoarele 1.000 de secunde a urmat era nucleosintezei, era în care s-au format nucleii de deuteriu şi care este prezent in universul de acum. Tot in aceste 1.000 de secunde s-au format si unii nuclei de litiu, beriliu si heliu.

Când universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns sa se răcească până la temperaturi de 3300 °C în medie în care protonii şi nucleii mai grei s-au format în urma nucleosintezei, putând apoi să se combine cu electronii formând atomii. Înainte ca electronii să se combine cu nucleii, circulaţia radiaţiilor prin spaţiu era dificilă, radiaţiile în forma fotonilor nu puteau traversa spaţiul fără a intra în coliziune cu electronii, dar odată cu combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul, traversarea fotonilor a fost uşurată. Radiaţiile în forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din momentul în care radiaţiile au fost eliberate,totul s-a răcit pana la -270 °C, numindu-se radiaţia cosmica de fond. Aceste radiaţii au fost detectate prima dată de către radiotelescoape şi apoi de către sonda spaţială COBE.

Între anul 2 milioane şi anul 4 milioane după Big Bang s-au format quasarii, galaxii extrem de energetice. O populaţie de stele s-a format din gazul şi praful interstelar, apoi s-au contractat în a forma galaxiile. Această primă populaţie se numeşte Populaţia I şi a fost formată aproape în întregime din hidrogen şi heliu. Stelele formate au evoluat creând la rândul lor alte elemente mai grele care au dus la fuziuni nucleare explodând şi formând supernovele.

Mai târziu s-a format Populaţia II, din care face parte şi soarele nostru, şi conţine elemente grele formate în istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani şi se află la jumătatea vieţii sale. Se presupune că viaţa soarelui nostru este de aproximativ 11 miliarde de ani.

Acum 4,6 miliarde de ani s-a format sistemul solar. Cea mai veche fosilă a unui organism viu datează de acum peste 3,5 miliarde de ani.

[modifică] Destinul final al Universului

Există mai multe teorii despre soarta Universului.

- S-ar putea dilata la nesfârşit, dispărând pur şi simplu.^{[necesită citare]}

- S-ar putea opri din dilatare şi să rămană ca atare.^{[necesită citare]}

- Ar putea atinge o dimensiune optimă, iar apoi să se contracte până la prăbuşirea datorită gravităţii - teoria Big Crunch.^{[necesită citare]}

- Ar putea trece prin faze alternative de dilatare şi contracţie la nesfârşit.^{[necesită citare]}

- Ar putea izbucni un nou Big Bang care va crea la rândul lui un alt Univers.^{[necesită citare]}

[modifică] Vezi şi:

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Univers